Volumul 43. Istoria lumii. Al Doilea Razboi Mondial

Descopera cartea Volumul 43. Istoria lumii. Al Doilea Razboi Mondial la cel mai bun pret.

SKU: litera-38164 Category:

Poti sa vezi cartea aici:

Descriere:

Bunicul lui Carmen și al lui Marco păstrează în pivnița casei sale un secret. În ziua când se hotărăște să-l împărtășească nepoților lui, aceștia descoperă acolo hărți, spade, lunete, busole… un adevărat muzeu de istorie! Molipsiți de entuziasmul bunicului lor, Carmen și Marco își propun să exploreze împreună cu el marile epoci din trecut și să descopere personajele, faptele și invențiile care au făcut istorie.

Al Doilea Război Mondial a fost cel mai devastator conflict din istoria omenirii. A durat șase ani, din 1939 până în 1945, timp în care Aliații, grupul alcătuit din Marea Britanie și Franța, i-au înfruntat pe fasciștii din Germania, Italia și Japonia, care formau Puterile Axei. În lupta împotriva extinderii imperiului japonez și Germaniei naziste s-au implicat mai târziu și armatele Statelor Unite și ale Uniunii Sovietice. Acest război și dorința de a-l câștiga nu numai că au distrus o mare parte din Europa și câteva țări din Oceanul Pacific, dar au dus la săvârșirea unor acțiuni îngrozitoare, cum au fost Holocaustul, în care au murit milioane de evrei, și lansarea celor două bombe atomice asupra orașelor Hiroshima și Nagasaki. Dacă vrei să afli mai multe despre al Doilea Război Mondial, însoțește-i pe Carmen și pe Marco în această aventură.

Cum se livreaza?

  • Livrare prin curier rapid oriunde in tara – Gratuit peste 135 RON.
  • Termenul de livrare este de aproximativ 24-48 ore lucratoare din momentul confirmarii comenzii.
Bebe Top 10
Logo