Volumul 14. Istoria lumii. Expansiunea Islamului
Descopera cartea Volumul 14. Istoria lumii. Expansiunea Islamului la cel mai bun pret.
Poti sa vezi cartea aici:
Descriere:
Bunicul lui Carmen și al lui Marco păstrează în pivnița casei sale un secret. În ziua când se hotărăște să-l împărtășească nepoților lui, aceștia descoperă acolo hărți, spade, lunete, busole… un adevărat muzeu de istorie! Molipsiți de entuziasmul bunicului lor, Carmen și Marco își propun să exploreze împreună cu el marile epoci din trecut și să descopere personajele, faptele și invențiile care au făcut istorie.
Una dintre cele trei religii monoteiste importante ale lumii este islamul, care a apărut în secolul al VII-lea, când un bărbat din Arabia, pe nume Mahomed, a avut o viziune măreață. După aceea a devenit profet, a strâns un număr mare de adepți și a făcut pacte cu diferite triburi. După ce a murit, succesorii săi au impus dominația islamului în toată Peninsula Arabică. În mai puțin de un secol, musulmanii nu doar că s-au extins în Africa și Asia, ci au ocupat și multe teritorii din Bizanț și au reușit să cucerească Peninsula Iberică, pe care au numit-o Al-Andalus și unde au rămas timp de mai bine de 700 de ani. Dacă vrei să afli mai multe despre expansiunea islamului, însoțește-i pe Carmen și pe Marco în această aventură.
Cum se livreaza?
- Livrare prin curier rapid oriunde in tara – Gratuit peste 135 RON.
- Termenul de livrare este de aproximativ 24-48 ore lucratoare din momentul confirmarii comenzii.